Acu vreo saptamana, © Monica, Monica 65%, MONICA !!!, sau mai bine zis, Mon o dat cu leapsa in mine: trebuia sa scriu 3 motive pentru care merita sa gandesti pozitiv. Si cum muzica ma face destul de optimist, hai sa mai fie inca 3:

1) Pentru ca in fiecare zi poti da peste inca un artist/formatie/dj care sa te faca sa crezi ca nu stii nimic despre muzica.

2) Pentru ca daca ai macar un cantec care sa-ti incarce bateriile, oricat ar fi ele de descarcate, inseamna ca… de fapt nu stiu ce inseamna, dar sigur e de bine.

3) Pentru ca muzica e al doilea limbaj universal, pe langa cel al trupului.

Leapsa merge mai departe la Sorana, Ida si Adina.

Mi-am dat seama de curand ca avantajul de a sta dimineata in picioare in autobuz e ca te poti batai cu castile in urechi fara probleme, ajutat de balansul masinii, fara ca nimeni sa se prinda.

Uneori, cand imi las telefonul in buzunarul gecii, pentru acces sporit la butonul de volum, imi trece prin cap ca s-ar putea sa mi-l fure careva si sa nu-mi dau seama.

Alteori, cand mi se pare ca melodiile se aud cu viteza mai redusa decat le stiam, precum la vechile walkmanuri, cand ramaneau fara baterie, ma gandesc ca probabil si bateria telefonului o fi pe descarcate.

►►

“Tu ai citit toate cartile astea ?”
Asta-i replica pe care o aude orice om care cumpara mai multe carti (de obicei MULT mai multe) decat poate citi si care invita lume noua pe-acasa. Intrebarea nu bucura neaparat prea tare, pe de-o parte din cauza banilor dati si inca nerecuperati cu adevarat, din moment ce cartile inca asteapta cuminti, pe de alta parte pentru ca nu e prea grozav sa-ti aminteasca si altii cat de putin timp liber ai de fapt. Am auzit-o si eu de cand mi-am dat seama ca mai bine as recunoaste ca nu-i un obicei de care sa scapi usor, oricat de mare ar fi pauza facuta sau oricat de rare au devenit cartile citite din scoarta-n scoarta.

“Tu ai ascultat toata muzica asta ?”
Nu, eu nu am ascultat toata muzica asta. Am ascultat chiar mai multa si inca o ascult. Si spre deosebire de carti, stiu exact ce albume am, care imi plac, care mi-au placut si inca-mi plac, si care or sa-mi placa mult si bine de-acum incolo.
Exista totusi si o parte proasta in a avea o memorie audio foarte buna. Inevitabil, te vei gasi intr-un loc oarecare, bar sau oriunde altundeva unde se mai asculta muzica si vei auzi piese cunoscute. Piese pe care nu le-ai auzit mai niciodata pe la radio (dar la care au sarit in sus de bucurie daca s-a intamplat totusi [nici acum nu am uitat nici ora (vreo 3 dimineata), nici discutia ("-ori sunt eu bou ori ea e nebuna; -s-ar putea sa fii oleaca"), nici masina (Honda Jazz) cand am auzit la Guerilla "Sure thing"-ul lui St Germain si John Lee Hooker, vazuta cel mult pe MTV, cu cativa ani in urma, mai ales ca o redescoperisem de ceva vreme]), dar pe care le auzi si nu stii de unde sa le iei si iti ia uneori si jumatate de ora de fast-forwardat in gand albume si compilatii in incercarea de a-ti aminti si a renunta de multe ori injurand (tot in gand), sau de a fi atent (cum naiba sa auzi Steve Porter la o prima intalnire intr-o cafenea care in mod normal nu ar trebui sa asculte asa ceva) cand incerci curios sa asculti pe cel de langa tine ? “Cum, tie iti place muzica asta ?” “Asta nu, dar cea de dupa” si Bob Sinclairul de dinainte, de pe vremea cand nu era inca o tarfulita mainstream (dar pana la urma, si Tiesto a facut-o, altfel cum ajungea DJ-ul nr.1 ?), da ! Si pana la urma, nu tu ai vrut sa vii aici ?

 

 

Prin aprilie anul trecut descopeream pe Y360 un blogger ale carui posturi aveam sa incep sa le citesc cu cea mai mare pofta. Chiar le scria bine omul, cu o caldura si umor fin cum foarte rar intalnesti pe aici. Tin minte si acu entry-ul despre prima lui experienta gay, si daca asta poate tine un heterosexual cu un ochi tintit in monitor si celalalt inspre colegii de serviciu, care cel mai probabil nu ar fi fost atat de receptivi, inseamna ca nu vorbesc prostii.

Dar nu despre blogul lui e vorba aici: Fabian, Mr. Fastahand, cum isi spunea, e un roman plecat in Germania, absolvent de ASE, parca, la momentul respectiv chitarist si vocalist, dupa cum aveam sa aflam din blogul lui. Se pare ca una din primele banduri in care cantase, si care se destramase intre timp, canta destul de bine, desi nu apucasera sa scoata pe piata nimic: Velvet Bones. Mare pacat, pentru ca aveau potential: “Tender” ar merge perfect pe o complilatie chillout, iar “High”, cu un videoclip bun, ar fi avut succes pe MTV, cu atat mai mult cu cat tovarasul ar fi avut si lipici la fane. Stiu asta si as paria salariul pe-un an ca ar prinde pentru ca am auzit piese destule, unele chiar mai slabe, si mai stiu si ce-mi place mie si publicului in general.

Pe unde o fi umbland sau ce o fi facand in momentul asta doar Dumnezeu stie, pentru ca acum vreo jumatate de an contul lui de 360 a disparut, dupa cateva luni in care nu mai ba nu mai scrisese nimic, ba isi setase blogul pe “private”. Nici acum nu mi-am iertat lenea de a nu-mi fi salvat cele 9 din 10 entry-uri care ma faceau sa zambesc la fiecare recitire, mai ales ca era al doilea blogger pentru care as fi facut asta. Mirela mi-a spus cum cateva luni ca ar fi fost grav bolnav si ca asta ar putea avea vreo legatura cu disparitia lui subita. Dar vorba cuiva, drac mor nu exista, asa ca sper sa fie totusi sanatos. Pana ma prind cum fac sa se pupe WordPress cu Imeem, un playlist numai bun.

 

 

37 de ani. Om de succes – cariera in plina floare. Salariu mult peste medie. Mult. Isi aminteste de colegii de facultate reintalniti din intamplare, care nici nu viseaza la asa cifre si asa vacante in toata lumea. A stiut din liceu ce-si doreste si planurile i s-au indeplinit. Banii i-a investit intotdeauna in educatie si s-a dovedit o afacere buna. Sotia intr-un job similar. Nu e chiar usor sa petreaca timp impreuna si weekendurile trec pe nerasuflate. E adevarat ca vacantele sunt de milioane, dar cateva zile pe an parca nu-s de-ajuns. Nu-si mai aminteste foarte bine cand a fost plecat mai mult de o saptamana, si business trip-urile in strainatate, de fiecare data cand e nevoie de experienta lui nu se pun. Iar saptamana legala de 45 de ore se termina dupa 4 zile. Fiul si-l vede mai mult in weekend: dimineata inca doarme iar seara rareori il mai prinde treaz. Stie ca are tot ce-si doreste. Sau poate ca si-ar dori mai mult timp cu el, in schimbul celorlalte. Respect ? Cat incape. Colegii il admira, subalternii in respecta, sefii il iubesc. Whatever.

►

 

42 de ani. Succes ? He’s international known, yo ! Salariu ? Mult peste medie, doar ca nu-i fix. Face intr-o seara cat un altii intr-o luna, dar recunoaste rusinat ca ar munci si pe gratis. O face oricum acasa iar albumele i-au adus intotdeauna bani frumosi. Scoala ? A fost un elev bun, dar cantatul la tobe i-a dat de veste ca nu aici ii va fi viitorul. Concedii ? Nu-i problema sa-si ia cand vrea, din moment ce nu lucreaza “from nine to five”, dar cand te plimbi prin toata lumea doar ca sa faci oamenii sa danseze, termenul de “vacanta” devine amuzant. Banii i-a dat tot timpul pe muzica si instrumente. Sotia ? Il acuza ca-i un copil mare, si rade cand ii spune ca daca n-ar fi, si-ar pierde “slujba”. Cum ar putea un om serios sa faca lumea sa uite de toate si sa-si ude pan-la piele hainele ? Nu are bussiness trip-uri precum altii, el are gig-uri. Fiica-sa il vede ca pe-un frate mai mare. E si normal, din moment ce il vede mai mult dansand sau venind cu vraful de albume de la record store. Cel mai mult i-a placut insa cand tati a pus muzica pentru un sfert de milion de oameni veniti sa danseze pentru el, pe plaja din orasul lor. Respect ? Nu are nevoie de promovari sau de mariri de salariu: e de-ajuns sa-si traga castile pe-o ureche si publicul ii da de veste.

►

Surle si trambite ?
Neah !
Lautari ?
Nici de-astia, dar ar fi bine primiti.

Perspicace cum sunt, mi-a venit ideea geniala: daca tot vreau sa bat campii despre muzica si daca oricum blogul de pe 360 nu se potriveste neaparat cu tema asta, de ce sa nu folosesc blogul de aici, pornit cu multe luni in urma si lasat gol ? Si-apoi, de ce sa chinui lumea cu linkuri in blast inspre www.imeem.com cand imi pot face subtil feed in Y360 ? Ca doar ce poate face omul cand si-asa nu mai are timp de prea multe, decat sa-si faca un al doilea blog.

Asa ca:

1) Azi insa mi-e prea lene sa scriu, desi stiu de pe acum care va fi postul urmator.

2) Mi-e si mai lene sa schimb tema. Da’ si maine e o zi. Pardon, poimaine. Asa ca azi am adaugat la blogroll singurul blog cat de cat similar, al unei pustoaice moldovence la Bucuresti (n-am gasit prea multe care sa-mi placa, dar nici nu prea am cautat) si playlisturile de pe Imeem.

Ne auzim. Stereo si cu font similar. Intre timp poate ma prind si eu cum se schimba blestematele astea de setari.